NUNU ȘI WILLUMP
Un băiat și un Yeti



Nunu face parte din tribul nomadic Notai, care călătorește în lungul și-n latul Freljordului. Mama lui, Layka, l-a învățat că în spatele oricărui lucru se ascunde o poveste. Împreună, cei doi au adunat nenumărate povești, pe care Layka le-a transformat în cântece. Pentru Nunu, nu exista nimic mai frumos decât să călătorească din sat în sat și să-și asculte mama cântând despre eroii din vechime. Cei din tribul Notai aduceau muzica și ul oriunde poposeau, oferindu-le celor pe care-i întâlneau o ultimă sărbătoare înainte de venirea iernii.

Lumea lui Nunu era plină de imaginație și posibilități: călătorea pe aripile înghețului care se revărsa din zborul Aniviei, iar inima îi bătea pe ritmul cântecelor vesele.

Când Nunu a împlinit cinci ani, Layka i-a dăruit un cadou special: un fluier, cu care să poată învăța să cânte și el melodiile ei. Călătorind în căruțele lor, Nunu și mama lui au urmat frânghia împletită care reprezenta cântecul de suflet al Laykăi, consemnând toate locurile prin care treceau de-a lungul anilor.

Când caravana lor a fost atacată de bandiți, Nunu a fost smuls din brațele mamei sale. După ce au fost salvați de un grup de Santinele ale Ghețurilor, copiii notai care au supraviețuit atacului au fost duși într-un sat aflat lângă citadela lor semeață. Nunu se întreba ce se întâmplase cu Layka, așteptând să-i audă melodia pe aripile vântului.

Zăpada a început să se aștearnă. Săptămânile au trecut.

Nunu aproape că se stingea de dorul mamei lui, dar Santinelele Ghețurilor
i-au spus că un copil n-ar fi avut nicio șansă de supraviețuire dacă ar fi pornit în căutarea ei. Nu s-au lăsat impresionate nici măcar când le-a arătat fluierul pe care el îl numise Svellsongur – numele unei săbii fantastic de puternice, pe care o inventase.

Nunu a început să petreacă din ce în ce mai mult timp singur, refugiindu-se în cântecele mamei lui – legendele eroilor de altădată. Tânjea să devină și el unul din acești eroi, un războinic precum Santinelele, cineva care ar fi putut s-o salveze pe Layka. A cunoscut-o chiar și pe conducătoarea lor, Lissandra, care i-a pus nenumărate întrebări despre poveștile mamei sale și despre un anumit cântec.

Nimeni nu credea că Nunu ar fi putut fi un erou, nici măcar ceilalți copii din tribul Notai, care râdeau de el și de sabia lui închipuită, în timp ce ei deja purtau pumnale adevărate. Însă Nunu cunoștea mai bine ca oricine cântecele; într-o noapte, și-a dat seama cum poate să-și demonstreze vitejia și să convingă Santinelele să-l ajute să-și caute mama.

Nunu aflase de la Lissandra despre existența unui monstru fioros, care-i ucisese pe toți cei ce-i râvneau puterea; toate Santinelele care fuseseră trimise să-l captureze nu se mai întorseseră niciodată. Mama lui Nunu obișnuia să fredoneze un cântec... oare era chiar cel pe care-l căuta Lissandra? Brusc, Nunu a înțeles. Lissandra voia să afle mai multe despre yeti.

Băiatul știa numele bestiei. Aceasta avea să-i răspundă la provocare și să simtă pe pielea ei mânia lui Svellsongur!

După ce și-a folosit fluierul pentru a îmblânzi o cireadă de elkyri, Nunu s-a furișat în zăpadă. Un copil pornise să înfrunte un monstru și să trăiască într-un final o legendă pe care nici măcar el nu și-o putea imagina.

Creaturile numite yeti, o rasă antică și nobilă care domnea odată peste munții Freljordului, fuseseră nimicite de un cataclism glaciar. Forțat să vadă cum frații lui s-au sălbăticit după ce și-au pierdut puterile magice, unul dintre yeti a jurat să protejeze ce mai rămăsese din harul lor – o nestemată în care dănțuiau visele înghețate ale oricărei minți muritoare din apropiere.

Deoarece era ultimul yeti cu puteri magice, acest gardian își schimba înfățișarea în funcție de percepția privitorului. Deși fusese ales să apere magia până în momentul în care va fi fost din nou nevoie de ea, nu putea găsi pe cineva demn. Oamenii care pătrunseseră în bârlogul său distrus aveau doar ură în inimi... așa că i-a întâmpinat cu ghearele și cu colții.

Dar gardianul știa că uitase ceva. Își uitase numele... și numele celor pe care-i iubise odată...

Cândva, exista un cântec.

Toate astea s-au schimbat în momentul în care un băiat a pătruns în ruine. După secole întregi de veghe necontenită, monstrul era gata să-l ucidă pe băiat, așa că a început să mârâie când a simțit prezența umană.

Pe neașteptate, nestemata a pătruns în mintea lui Nunu, unde a văzut eroi care ucideau balauri și șerpi antici. Copilul a scos un răcnet și și-a scos fluierul, pe care-l ținea ca pe o sabie tare ascuțită. Cu toate astea, n-a mai apucat să lovească – exact când băiatul a văzut eroii care pluteau în jurul său, și-a dat seama de adevărul cântecelor mamei sale...

Când și-a întors privirile către gardian, n-a văzut un monstru. A văzut pe cineva care avea nevoie de un prieten.

Încă furioasă, creatura nu s-a așteptat să primească un bulgăre de zăpadă-n bot. Și al doilea a luat-o prin surprindere. Bătaie cu bulgări! Întâi cuprins de furie, apoi de uimire și, într-un final, de bucurie, gardianul i s-a alăturat lui Nunu, transformat de imaginația copilului. Devenea din ce în ce mai blănos și mai prietenos. Mârâitul i s-a transformat în râset.

La un moment dat, bestia a rupt din greșeală fluierul băiatului.

Nunu a început să plângă, iar gardianul a simțit cum în jurul nestematei se întrupează aceeași durere. De secole întregi, se tot uita la ea și vedea doar sfârșitul semenilor săi – amenințarea pe care o îngropaseră și trădarea oarbei – dar acum a surprins o caravană în flăcări. A auzit o voce plutind în vânt. A simțit că în băiat se ascunde ceva ce nu mai văzuse la un om, nici măcar la cele trei surori care-l vizitaseră cu mult timp în urmă. Era iubirea, care se lupta cu disperarea.

În acel moment, gardianul și-a dat seama că singura speranță a Freljordului era puterea care era deja întrupată în acest copil. Forța magică pe care o protejase era doar o unealtă; singurul lucru care conta cu adevărat era inima care urma s-o modeleze. Cu un gest, magia s-a transferat din nestemată în sufletul băiatului, oferindu-i puterea de a-și transforma visele în realitate și de a-și repara fluierul, înghețându-l în vise care se transformară în gheață pură.

I-a dat puterea să-și imagineze că cel mai bun prieten al lui se numește ''Willump''.

Cutreierând tundra înghețată a Freljordului, inima lui Nunu și puterea lui Willump îi ajută să-și îndeplinească visul: să trăiască o aventură adevărată! Acum, merg pe urma cântecelor mamei lui Nunu în speranța că o vor găsi undeva.

Cu toate astea, Willump știe că, odată cu magia și cu visele, are și o responsabilitate. Într-o bună zi, toate jocurile se vor sfârși. Gheața întunecată din inima Freljordului se topește și se tot topește...