Eram siguri că nu va mai exista un Deadpool 3. Informația fusese confirmată de Ryan Reynolds înainte de lansarea celui de-al doilea film din serie. Situația s-a schimbat însă.

Deadpool este una dintre cele mai populare francize cu super eroi din ultimul deceniu. Deși face parte din universul Marvel, modul în care a luat ființă prima peliculă nu are nicio legătură cu seria Avengers, de exemplu. Din acest punct de vedere, este mai apropiat de X-Men, o altă serie care nu a fost produsă de Disney.

La fel cum Spiderman a fost cumpărat de Sony în urmă cu câteva decenii, X-Men și proprietățile intelectuale aferente au fost transformate în lung metraje de către Fox. Între timp, s-a confirmat că Disney va achiziționa Fox, iar X-Men, Fantastic Four și Deadpool vor fi integrate într-o formă sau alta în MCU – Universul Cinematografic Marvel.

Cel mai probabil, achiziția de către Disney este motivul pentru care Ryan Reynolds a revenit asupra deciziei de a se implica într-un nou Deadpool. În același timp, cu siguranță, au fost mulți bani la mijloc. Un lucru este sigur, actorul din rolul principal și producătorul a confirmat că a început lucrul la Deadpool 3.

Primele particularități despre Deadpool 3 au fost confirmate de Ryan Reynolds în timp ce se afla într-un turneu de promovare în China. În țara astiatică, Reynolds promovează Deadpool 2: I love my family, o versiune foarte cenzurată a peliculei care a fost aprobată pentru distribuție de către autoritățile chineze, conform Variety.

Prea multe detalii nu se cunosc momentan, iar filmările cu siguranță nu au început. S-ar putea să fi început redactarea scenariului. Reynolds a insistat însă pe faptul că noul lung metraj va merge într-o cu totul altă direcție. Peste câteva luni vom ști probabil și o eventuală dată de lansare pentru Deadpool 3. Până atunci, trebuie doar să așteptăm.