Până la finalul acestui an, vom avea parte de un nou film din seria Terminator. Spre deosebire de ultimele câteva eșecuri ale francizei, proiectul din 2019 are mari șanse să fie un succes datorită implicării lui James Cameron, creatorul primelor filme cu același nume.

Terminator 2019 va fi un film foarte special pentru fanii seriei SF. După o pauză mai mare de trei decenii, Linda Hamilton își va relua rolul din primul film lansat în 1984. În privința cronologiei evenimentelor, noua peliculă va funcționa ca o continuare pentru Terminator 2: Judgement Day (Ziua judecății).

Deși nu este responsabil de întregul scenariu al filmului, James Cameron va fi producător executiv al lung metrajului și a încercat să se implice mai mult în această continuare. Până și Arnold Schwazenegger își va relua rolul de Terminator.

Scenariul filmului va fi scris de David Ellison (World War Z), Josh Friedman (War of the Worlds), David S. Goyer (Batman Begins), Tim Miller (Deadpool), Billy Ray (Hunger Games) și Justin Rhodes. Regia va fi semnată de Tim Miller, pe care cei mai mulți îl cunosc datorită primului Deadpool.

La fel ca multe alte filme Terminator din trecut, filmul care va ajunge în cinematografe înainte de finele acestui an va avea un al doilea titlu. Acesta a fost făcut public de curând de către James Cameron. ”I-am dat numele, Terminator: Dark Fate (Soartă întunecată). Acesta este numele acum, pe parcursul producției.” A declarat creatorul Avatar pentru Yahoo. Nu este exclus ca numele sub care va fi mediatizat în preajma lansării să fie altul, dar momentan așa va apărea pe iMDB.

Rolul principal din noul film va fi interepretat de către Mackenzie Davis, cunoscută publicului de la noi datorită rolurilor din Black Mirror, Blade Runner 2049 sau recentul Tully. Conform pozelor de pe platou, Schwarzenegger va avea bară în Terminator: Dark Fate, o schimbare interesantă. Paramount Pictures va lansa noul film pe 1 noiembrie 2019.