Cei de la Samsung au spus că telefoanele din seria Samsung Galaxy S10 au display-uri foarte bune, iar acest test confirmă asta.

Telefoanele Samsung din seria Galaxy S au fost recunoscute, de-a lungul anilor, ca având display-uri foarte bune, iar Galaxy S10 nu este cu nimic diferit. Experții de la DisplayMate, o organizație care analizează display-urile telefoanelor și le acordă note, au decis că Galaxy S10 are un display excelent și a primit „cel mai mare A+ din istorie”.

Același titlu fusese acrodat lui Pixel 3 XL în octombrie 2018. Samsung Galaxy S10 a obținut note foarte bune în toate categoriile și a luat coroana telefonului Google.

Ecranul telefonului stabilește noi recorduri în ceea ce privește acuratețea culorilor și precizia contrastului imaginii. Ecranul Galaxy S10 are cel mai înalt vârf de luminozitate pe un telefon (1215 de niți), cel mai bun gamut de culoare (acoperă 113% din specrul de culoare DCI-P3 şi 142% din spectrul sRGB) și care el mai mic grad de reflexie.

Astfel, telefonul a primit note foarte bune în toate categoriile, depășind modelele anterioare la toate capitolele .

De asemenea, DisplayMate menționează și faptul că Samsung Galaxy S10 are suport nativ pentru HDR10+. Despre asta a vorbit și Samsung la lansare și cei de pe scenă au menționat că telefonul este perfect pentru consum de video 4K HDR.

Eranul Galaxy S10 este unul OLED de 6,1 inci cu un raport de aspect de 19:9 și cu o rezoluție Quad HD+ (3040 x 1440 pixeli). Ecranul are 550 de pixeli per inci și cu un maxim de luminozitate de 1215 niți, cu 17% mai mult decât Samsung Galaxy S9.

Telefonul sud-coreenilor a mai primit o distincție notabilă: cea mai bună cameră de pe un telefon, conform testelor DxOMark.

Galaxy S10 are trei camere pe spate și una de selfie. Avem un senzor telefoto de 12 MP (f/2.4), unul cu unghi larg de captare de 12 MP (diafragmă variablă f/1.5-f/2.4) și un alt senzor ultra wide de 16 MP (f/2.2 și unghi de captare de 123 de grade). Camera de selfie este una de 10 MP (f/1.9).