Acesta e Samsung Galaxy S10. De fapt, e Samsung Galaxy S10 Plus. Mai există Galaxy S10e și Galaxy S10. Ce le separă sunt dimensiunea ecranului și numărul camerelor foto. Detaliez diferențele în acest video.

Samsung Galaxy S10 e disponibil în magazine de azi, 8 martie, în toate versiunile. Așa arată un telefon pentru care Samsung, s-ar putea spune, s-a pregătit 10 ani. Mai mult ca oricând, compania demonstrează că nu s-a mai abținut. Până la Samsung Galaxy S10, compania a lăsat impresia că are ceva mai bun, dar încă nu ni-l arată.

Toate cele trei modele vor face poze aproximativ la fel, doar că pe Galaxy S10 și S10 Plus ai și un modul pentru zoom. Camera foto beneficiază, desigur, de inteligență artificială. Samsung a oferit telefonului 10 categorii noi pentru recunoașterea scenelor, pe lângă cele deja disponibile, și optimizare cu procesare neurală.

Scannerul de amprentă ultrasonic e o noutate pentru Samsung. E integrat în ecran. Și altele au ceva similar, dar n-au unul ultrasonic, ci unul optic. Acesta din urmă, în esență, face o poză amprentei tale, 2D, și o compară cu ce are în memorie. Așa ești autentificat. Cel ultrasonic generează o vibrație care creează o imagine 3D a amprentei și pe aceea o compară cu ce ai înregistrat înainte. Siguranța e mai mare și funcționează (sau ar trebui) și când ești ud pe mâini.

Samsung Galaxy S10 e un telefon premium cu un preț pe măsură – din fericire, există un preț pentru diverse tipuri de buzunare. Prețul începe de la 3.500 de lei pentru Galaxy S10e și se duce până la 7.800 de lei pentru Galaxy S10 Plus cu spate din ceramică și 1 TB de stocare. Fiecărui telefon îi poți pune card microSD de până la 512 GB.