Un trailer a fost arătat la GDC (Game Developers Conference), în San Francisco, arătând cel mai nou membru al familiei Call of Duty.

Una dintre cele mai populare francize de jocuri video va fi în curând disponibilă şi pe telefonul mobil, în format gratuit. Jocul este produs de studioul Timi al celor de la Tencent şi va putea fi descărcat atât pe Android, cât şi pe IOS. Jocul va aduce înapoi câteva dintre cele mai populare hărţi, precum Nuketown, Crash sau Hijacked, şi va include moduri clasice ale genului shooter, precum Free-For-All sau Search and Destroy. Trailer-ul anunţă şi câteva surprize pentru fanii seriei, precum foarte popularul mod Call of Duty: Zombies, care ar putea fi implementat la scurt timp după lansare. Cei care doresc se pot preînregistra pentru Call of Duty: Mobile pe site-ul oficial al jocului. O versiune beta a fost anunţată pentru această vară, însă jocul nu are momentan o dată oficială de lansare.