Curtea Constituţională a României dezbate, joi, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală. Este a patra oară când se dezbat cele două proiecte, după trei amânări, începând cu luna mai.
Citeşte întreaga ştire: Codul Penal şi cel de Procedură Penală, pe masa judecătorilor CCR, după trei amânări
Curtea Constituţională a amânat şi pe 22 mai, pe 28 mai şi 4 iunie dezbaterile pe sesizările care vizează modificările aduse Codului Penal şi de Procedură Penală, făcute de PSD-ALDE, prin Parlament, în regim de urgenţă, după ce fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a refuzat să semneze o Ordonanţă de Urgenţă care să cuprindă toate prevederile declarate deja constituţionale, la prima decizie a Curţii. Sesizările se referă la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Citeşte întreaga ştire: Codul Penal şi cel de Procedură Penală, pe masa judecătorilor CCR, după trei amânări.