In anul 2011 prin luna iulie am dat din intamplare peste srv jb.alphazone.ro si mi s-a parut destul de interesant fiind prima mea interactiune cu acest mod. Am continuat sa joc zilnic, iar prin luna august mi-a fost aprobata cerere de slot, astfel mi s-a oferit sansa sa fac parte din staff-ul srv de jb. Aveam 14 ani la momentul respectiv si practic 50% din copilaria mea am petrecut-o pe acest server si nu regret nimic. Pe atunci pe server era un nr.foarte restras de admini, maxim daca erau 10-15 cred..printre care imi aduc aminte doar de Nick7.wav, T3mi si R3myx. Ulterior am intrat in randul adminilor eu si gigel (skillartzhd) cu care eram cel mai bun prieten, fiind "rivali" la urcarea in grad pe srv si de asemenea ajungand amandoi simultan la gradul de Leaders(cel mai mare) undeva prin decembrie 2011 (la doar 5 luni ce m-am apucat de server si nu am investit niciun ban in srv)
Avand in vedere ca srv facea partea din comunitatea alphazone la momentul respectiv, am zis sa incerc sa fac ceva si pe forum, astfel undeva prin luna noiembrie 2011 am facut cerere de server admin si am fost acceptat.
Timp de 3-4 luni am muncit, am facut activitate si multe altele dupa care intr-o zi am fost banat fara niciun motiv. Nu prea m-a interesat motivul, nu am vrut sa aflu de catre cine am fost banat si de ce pentru ca pe mine m-a interesat doar sa ma joc pe jb.(pe atunci TheLord si Strumf erau Moderatori)
La un moment dat Royal fiind si el banat mi-a zis " ma Aline hai sa mergem noi pe alta comunitate" si fiind prieten foarte bun cu el am acceptat si asa am ajuns pe o comunitate Stormzone( afland ulterior ca acesta a fost primul nume al comunitatii, numai ca a fost redeschisa separat de alphazone fiind probleme intre fondatori). Am facut eu cu Royal ce-am facut acolo si am zis " Royale hai inapoi pe alphazone ca eu nu ma simt bine aici" si asa am revenit.
Mi-am facut alt cont pentru a putea face cerere unban, am luat unban pe contul "Alin" si am aflat ca am fost banat din greseala, dar asta nu mai conta.
Mi-am continuat munca si activitatea, iar prin martie-aprilie 2012 am fost propus pentru gradul de Moderator fiind si acceptat( pe atunci TheLord si Strumf erau Globali-Moderatori)
Am fost pus sa moderez categoriile Relax zone si Counter-Strike 1.6 si mi-am facut treaba. Munca mea a fost vazuta si recunoscuta si astfel am fost propus pentru Global Moderator fiind chiar si acceptat, asta fiind prin iunie 2012. Eram fericit ca munca mea a fost apreciata de ceilalti si asa am ajuns sa fiu egal in grad cu TheLord, Strumf, DonalDuck(LoverBoy) si bizzare- (toti fiind Globali-Moderatori).
Pe timpul evolutiei mele pana la GM pe forum am jucat pe mai multe srv din comunitate : cs, bb, surf, dr, furien.
Nu mai stiu cand, dar TheLord si Strumf au deschis srv-ul de bb si astfel am plecat de pe jb pe bb ei avand incredere in mine si m-au rugat sa vad cum merge treaba pe srv.
Prin august 2012 Cristian si Director cautau pe cineva care sa administreze srv dr.alphazone.ro ( cam prin perioada asta cred ca ne-am schimbat numele comunitatii in anzo.ro) si am aplicat cerere. Peste 2 zile am primit mesaj de la Director ca sunt accept si sa ma apuc de treaba, mi-a lasat in grija srv si am fost owner timp de 3 luni. Iti dai seama? Eu sa administrez srv de dr al comunitatii? Eram mandru maxim avand in vedere ca srv de dr era 32/32 non-stop. Nu prea faceam fata singur asa ca l-au pus si pe Minimecaractere owner si ne-am descurcat amandoi.
In noiembrie 2012 am luat legatura cu Cristian si i-am zis "cred ca sunt in masura sa ajung Adminitrator, ce trebuie sa fac sa-ti demonstrez ca merit?" Mi-a zis simplu " Aline, esti activ, imi place de tine, dar nu mai dam administrator (atunci era un numar limitat, erau 6-7 administratori). "Cristiane daca e nevoie sunt dispuns sa donez". Si uite asa am donat o suma modica si am ajuns Administrator. Mare onoare pentru mine, eram coleg cu Alex, TheLord, Strumf, Aske si Cristy.
Am intrat la secret, m-am uitat in toate topicurile si asa am aflat ca am fost propus de catre Cristy la gradul de Moderator si de Aske la gradul de Global-Moderator.
La scurt timp am primit de la Director acces forums, m-a invatat cum sa fac o categorie si cum sa o editez si uite asa am ajuns sa fiu cel care se ocupa de categoriile forumului. (Pe atunci doar Alex avea acces forums si facea fata cu greu singur, nu stiu sigur daca aveau TheLord si Strumf pentru ca ei se ocupau doar de jb/bb... iar Cristy si Aske aveau acces users).
Cu bune si cu rele am fost Administrator pana in 2014 cand comunitatea s-a destramat, ulterior fiind deschisa de catre TheLord si Strumf.
M-au anuntat cei doi ca au redeschis comunitatea( alphacs.ro), dar parca nu mai aveam "pofta" sa mai fac parte din staff. Am ales sa joc doar pe srv de jb pana in 2016 cand m-am lasat definitiv de comunitate avand nevoie de timp pentru viata mea reala.
N-am sa uit niciodata de unde am plecat, cine m-a ajutat si cine mi-a fost alaturi. Mi-am facut multi prieteni in comunitate si vreau sa le multumesc : Alex, Aske, Cristy, Skept, LoverBoy, TheLord, Strumf, T3m1, SkillartHD, @l3x, bizzare-, Viktor H., Royal si multi altii( am probleme cu memoria si nu-mi aduc aminte numele tuturor )
Mosu' Skept numai el stie saracul cat l-am tocat la cap cu probleme tehnice, cate zile statea omu' prin teamview sa-mi explice cum sa fac. ( Imi aduc aminte ca el a fost un subiect mai controversat in comunitate, mereu spunea verde-n fata ce avea de spus si asta ii deranja pe multi, inclusiv pe Cristian. Mosu' a fost si el administrator, unul dintre cei mai buni pe care i-a avut comunitatea).
Alex, Aske si Cristy m-au invatat treaba de administrator si am colaborat foarte bine cu ei, ne intelegeam mereu.
Din 2014 pana in 2019 am avut gradul Veteran parasind astfel comunitatea alaturi de multi titani.
In iulie 2019 am revenit in comunitate si mi-a fost acordat inapoi gradul de Administrator.

Multe de spus, greu de exprimat in cuvinte.. Sincer nici nu-mi aduc aminte toata povestea clar, este posibil sa fii mancat si putin cacat. Pare simpla doar din cuvinte evolutia mea pe comunitate, dar am muncit mult in trecut si nu pot sa explic asta prin cuvinte. Veteranii imi stiu povestea, cei care mai sunt prezenti si astazi in comunitate.

Provoc pe @xeleron ( Mosu' Skept) sa-si spuna povestea lui, @TheLord si @Strumf, ei fiind din aceeasi generatie cu mine si sunt sigur ca au o poveste frumoasa pe care cu totii vrem s-o auzim.