Turcia a intensificat vineri atacurile aeriene şi de artilerie din nord-estul Turciei, escaladând o ofensivă împotriva miliţiilor kurde care a atras avertismente privind o catastrofă umanitară şi i-au întors pe unii republicani împotriva preşedintelui american Donald Trump, relatează Reuters.


Kurzii, care au recapturat o parte din nord-estul Siriei de la gruparea Stat Islamic cu sprijinul Statelor Unite, afirmă că atacul turc ar putea permite grupării jihadiste să se refacă.

În primul atac major de la declanşarea ofensivei turce, Statul Islamic a revendicat responsabilitatea unui atac cu maşină capcană din Qamishli, cel mai mare oraş din regiunea controlată de kurzi, chiar în timp ce oraşul era bombardat puternic de turci.

Cinci luptători ai grupării Stat Islamic au fugit din închisoare, iar femei străine din grupare, deţinute într-o tabără, au incendiat corturi şi au atacat gardienii cu bâte şi pietre, potrivit kurzilor.

Incursiunea Turciei, lansată după retragerea trupelor americane care au luptat împeună cu forţele kurde împotriva islamiştilor din Stat Islamic, a deschis un nou front în războiul civil sirian din ultimii opt ani şi a atras critici puternice la nivel internaţional.

Conform unor estimări, bilanţul morţilor a ajuns la aproape 100, în primele zile ale atacului turc. Potrivit Naţiunilor Unite, 100.000 de oameni şi-au părăsit locuinţele.

Respingând acuzaţiile că i-a abandonat pe kurzi, care sunt aliaţi loiali ai Statelor Unite, preşedintele Donald Trump a sugerat că Washingtonul ar putea media conflictul. Preşedintele a ridicat şi posibilitatea de a impune sancţiuni Turciei, un aliat din NATO, o măsură cerută de republicani din Congres care îi critică politica.