Traim înconjurati de aparate de tot felul; mare parte dintre acestea au nevoie de o parola (eng. password) pentru a proteja diverse date si activitati. De multe ori, din frica de a nu o uita sau din comoditate, parolele pe care le folosim sunt usor de ghicit. Aceasta situatie este însa periculoasa; hotii de parole, cyber-hotii, ni le pot fura cu usurinta si le pot folosi împotriva noastra.

Începând cu anul 2011 au fost efectuate studii si clasificari ale celor mai utilizate parole. Pe primul loc se situeaza parole de genul “12345”. Sa vedem însa care alte parole sunt (prea) des întâlnite. Nu de alta, dar ca sa le putem evita.

Înca din anul 2011, anul în care pentru prima data a fost efectuat un studiu important asupra parolelor folosite de americani si de cetatenii din Europa occidentala, pe primul loc s-a clasificat „123456” sau „12345” (în functie de numarul de caractere necesar). Sincer, câti dintre dumneavoastra au fost tentati sa foloseasca sau chiar au folosit la un moment dat ori pentru un anume dispozitiv electronic o astfel de parola?

Ei bine, în 2014 lucrurile nu s-au schimbat prea mult din acest punct de vedere: pe primul loc ramâne parola de mai sus.

La aceasta concluzie s-a ajuns în urma unui studiu efectuat de catre SplashData care a analizat circa 3,3 milioane de parolele.

O prima concluzie a acestui studiu a fost cea legata de numarul mediu de parole pe care o persoana îl are – se pare ca avem în medie 5 parole! Evident, multi dintre noi avem doar 1, 2 sau 3, în timp ce altii au zeci de parole. Depinde de tipul de tehnologii si de site-uri pe care le le vizitam.

Este evident dificil de tinut minte atâtea parole diferite! Cel mai simplu si cred ca fiecare dintre noi este tentat sa faca asa, este sa dam parole pe care le tinem minte cu usurinta – de multe ori aceeasi parola pentru mai multe conturi. Asa este?

Folosim în aceste conditii ori secvente usor de retinut – daca nu „12345” atunci data de nastere, numele nostru sau a celor dragi. Acest lucru însa genereaza o mare problema – întrucât este un paradis pentru „hotii de parole”. Acestia au o viata foarte usoara în aceste conditii – reusind sa „sparga” contul si sa ne dauneze – atât noua cât – de multe ori – si sistemului în care intram.

Societati precum eBay si Yahoo s-au confruntat cu acest gen de atacuri cibernetice – si au existat chiar si situatii în care au cerut clientilor sa îsi schimbe parola dupa un astfel de atac.

Care au fost însa cele mai utilizate parole în 2014?

Dupa fatidica „12345...” pe locul doi – incredibil, dar adevarat – s-a clasificat ca parola „password”!

În topul primelor 10 parole cel mai des utilizate au fost si „qwerty” (primele litere de pe tastatura) - pe locul 5, „baseball” „dragon” si „football” pe locurile 8, 9 si 10.

La loc de cinste s-au situat si: „superman” si „batman”. Usor de tinut minte – nu-i asa? Mai ales de catre cei care chiar se cred batman sau superman!

Au fost si o serie de parole noi care au intrat în vizor, precum „access” sau „696969”.

Exista parole care au disparut? Da – parola romantica „iloveyou” nu mai este la moda.

Specialistii continua sa ne sfatuiasca sa folosim pentru fiecare cont o parola diferita; ba mai mult – aceasta sa fie complexa, combinând caractere de tipologii diferite; parola nu trebuie sa se refere nici la numele nostru sau al celor dragi, nici la numele echipei sau al masinii preferate. Sa recunoastem, nu este usor sa avem multe parole diferite care sa îndeplineasca aceste criterii si sa le si tinem minte! Totusi, este necesar, daca nu vrem sa fim victimele celor care stau la pânda în jungla Internetului.