Producătorul sud-coreean se alătură marilor nume care depun eforturi pentru a proteja mediul. Samsung a anunțat la Galaxy Unpacked faptul că planifică o abordare eco-friendly, care să reducă din folosirea plasticului și a materialelor non-reciclabile.

Chiar dacă Galaxy Unpacked a fost scena pentru cele mai noi dispozitive Samsung, compania nu și-a încheiat prezentarea fără acest anunț. Primul pas este reducerea, eliminarea și înlocuirea materialelor și a resurselor „tradiționale” folosite la ambalarea produselor, în favoarea unor alternative mai blânde cu mediul.



Al doilea pas în vederea acestei tranziții se leagă de decizia Samsung de a începe să folosească în construcția dispozitivelor sale doar materiale reciclabile, până cel târziu în 2025. Producătorul țintește inițial către reducerea amprentei de carbon și gestionarea mai atentă a resurselor folosite în fabricarea dispozitivelor Galaxy, pentru a reduce din materialele irosite.

Samsung va pregăti soluții fiabile pentru viitorul apropiat

Cât despre noile tehnologii care au acest scop nobil, compania dorește să ofere publicului încărcătoare de telefoane cu consum zero atunci când sunt în standby. Asta înseamnă că până în 2025 încărcătoarele vor avea un consum în standby sub 0.005 wați, în condițiile în care toate modelele curente consumă în standy doar 0.02 W. În continuarea planului, Samsung va lansa inițiativa Galaxy Upcycling, prin care va îmbunățăți ciclul de viață al produselor sale, cu ajutorul unor design-uri regândite și a programelor de tip trade-in.

Poate părea puțin clișeic să vedem cum încă o companie se alătură acestui „trend”, însă Samsung este un nume mare și un adevărat gigant pe piața globală, așa că inițiativa sa nu poate fi decât un beneficiu și încă o mână de ajutor pentru dezvoltatorii care își doresc să protejeze planeta.