După ce, în 2020, Google a anunțat că nu va mai răspunde acestor cerințe, o știre contradictorie și-a făcut apariția online. Chiar dacă a promis să nu mai proceseze astfel de request-uri, compania a oferit autorităților din Hong Kong o datele câtorva utilizatori, drept răspuns la trei din cele 43 de cereri înaintate de către guvern.

Potrivit Hong Kong Free Press, aceste trei cereri se leagă de mai multe investigații într-ale traficului de persoane, includ dovezi pentru mandate de percheziție dar și semnale de alarmă pentru faptul că viața unei anume persoane a fost pusă în pericol. În acest caz, Google a avut permisiunea să trimită metadatele utilizatorilor, care conțin adrese de email, numere de telefon, adrese IP și date de facturare.

Într-un fel, aceasta este o excepție a regulei autoimpuse de Google. Astfel, compania ar fi urmat să ofere datele utilizatorilor doar dacă cererile înaintate de guvernul din Hong Kong aveau și susținerea Departamentului de Justiție al Statelor Unite (așa-zisul tratat de asistență judiciară reciprocă).

Google pare să fie prins între ciocan și nicovală

Decizia a fost luată după ce China a impus o nouă lege care afectează și Hong Kong-ul. Această lege avertiza că persoanele găsite vinovate de subversiune, adică cele care submină legislația Chinei, pot fi pedepsite cu închisoare pe viață.

Odată intrată în vigoare legea respectivă, mai multe companii, printre care și Facebook și Twitter, au încetat să mai proceseze solicitările venite din partea Hong Kong-ului. Google a declarat că respinge ferm orice solicitare care ar putea rezulta în expunerea de date personale ale utilizatorilor.

Poate că nu este o situație ieșită din comun, însă procesul ne arată fragilitatea relației dintre guvernul american și cel chinez, în care Hong Kong-ul, aflat într-o constantă luptă pro-democrație, este prins. În astfel de cazuri, zâzania Huawei-SUA nu mai este atât de specială, nu-i așa?