Zilele trecute am ieșit cu fetele la plimbare și când am intrat într-o pizzerie, îmi zice băiatul foarte simpatic care vindea acolo, și pe care îl salut pe această cale, hai dom’ne, vii odată cu review-ul ăla la iPhone 14, că uite au început să apară clipurile pe subiectul ăsta pe la alții, gen… tu ce faci, dormi? Prin comentarii nu mai zic. Și când am fost să mi-l cumpăr, mă întreabă băieții de la iStyle, bun, și review pe când? Uite amuș.

De ce un iPhone 14 Pro Max?

Înainte de a intra în review, hai să discutăm un pic despre motive, ce anume m-a determinat să decartez… 8834 de lei și 99 de bani pe un telefon. Pare… idiotic, nu-i așa? Și cu toate astea am avut oarece motive, destule dintre ele au legătură chiar cu jobul pe care îl invocam mai devreme. Am constat că de exemplu atunci când am mers la Monza la Formula 1, mai bine de jumătate din acel video a fost filmat… cu 12 Pro Max-ul meu aici de față, în ciuda faptului că am avut la mine o camera profesională Sony FX3 care împreună cu obiectivul Sony 24-70 2.8 G-Series ajung la vreo 35.000 de lei, adică vreo 7000 de euro!

Păi și în aceste condiții… de ce cu telefonul? Simplu, pentru că telefonul este mereu la îndemână. În fiecare busculadă, la fiecare chestie care se întâmplă pe circuit sau prin împrejurimi, cel mai la îndemână a fost telefonul. La fel și la Imola, la fel și la IFA, la fel la toate lansările, deplasările, vacanțele, evenimentele și aș putea să înșir context din ăsta până mâine. Cei 256 GB ai 12 Pro-Max-ului meu au fost aproape în permanență full în ultimii doi ani, și am strâns terra de filmări și poze pentru muncă. Și atunci, deși pentru un user obișnuit trecerea de la 12 la 14 se va simți ca nesemnificativă în utilizarea zilnică, pentru mine trecerea la o camera și mai bună pe care oricum o forjez zi de zi că pe hoții de cai, a avut tot sensul din lume. Muncesc cu ea mai mult decât muncesc adesea cu sculele dedicate mult mai scumpe pe care le am, deci pentru mine merită upgrade-ul.

Apoi un alt aspect care a contat a fost valoarea bună de revânzare a precedentului meu telefon. În clipa în care am decis să trec la unul nou, imediat am găsit cumpărător la un preț foarte bun pentru modelul meu „vechi” 12 Pro Max, așa că mai bine jumătate din sumă am avut-o asigurată din revanzarea telefonului meu anterior. Instant s-a anunțat un prieten că îl vrea. Știa telefonul, îi știa proveniență, știa cum a fost folosit și întreținut, deci s-a dat imediat, așa cum Marinake continuă să fie extrem de mulțumit de XS Max-ul care a fost… tot al meu.

La prețul de listă de 9300 de lei la liber pe iStyle, am mai scăzut și banii acumulați pe un card istyle pe care aduni puncte, vreo 500 de lei obținuți din achiziția acelui desktop Mac Studio cu M1 Ultra luat în primăvara asta și a altor produse Apple cumpărate de-a lungul timpului, deci în final am plătit cam 4000 de lei pe el, cam cât pe un Android bun și nu chiar de top.

Și pentru că eu am vrut un telefon nou from the ground up, opțiunile „erea dăcât” două: Pro și Pro Max. Cum Pro are un ecran cam mic, 6.1, este puchinos pentru cineva care editează frecvent video în Premiere Rush sau bagă seriale la greu seara sau prin deplasări, așa că iPhone 14 Pro Max mi s-a arătat ca singurul… nou. Bun, și acum hai să intrăm în detalii: ce anume este atât de nou la el? Păi ar fi câteva chestii, pe ici pe colo prin punctele esențiale: camerele, procesorul și displayul. Să le luăm pe rând, nu? Și aș începe cu camerele, pentru că ăsta este și principalul motiv de la care am pornit.

Camerele de pe iPhone 14 Pro Max sunt geniale… la propriu

Magia modelelor iPhone 14 Pro stă în senzorul nou-nouț de 48Mpx al camerei principale, cel mai mare senzor pus vreodată pe un iPhone. Și nu mare în sensul rezoluției, ci al dimensiunilor fizice: are 1/1.28 inch, adică este exact cât cel de pe Huawei P40 Pro, model pe care l-am considerat mereu imbatabil pe foto-video. Aleluia! Deci noul iPhone are în sfârșit un senzor comparabil că mărime cu al unui model lansat… în martie 2020! Dar știi cum e, să fie primit, mai bine mai târziu decât niciodată.

Senzorul ăsta uriaș pentru un telefon face pixel binning, sau ceea ce Apple numesc quad pixel, adică grupează câte 4 pixeli pentru mai multă lumină, și la final rezultă poze de 12Mpx. Dar dacă vrei, nu te oprește nimeni să fotografiezi cu întreaga rezoluție a senzorului, comutand formatul pe Apple Pro RAW, din setările camerei. Nu vei face asta prea des, pozele sunt uriașe, niște zeci de MB, dar este o funcție pe care vrei totuși s-o ai acolo dacă intenționezi să-i dai telefonului și oarece întrebuințări profesionale. Camera principala beneficiază de sensor shift de generația a doua, tehnologia aia de stabilizare mecanică a senzorului ca la mirrorless-urile dedicate de top, și Dual-pixel PDAF, adică o extensie a autofocusului cu detecție de fază.

Pe lângă principala asta wide de 24mm, mai avem un ultrawide de 13mm (de astă dată cu f2.2 și senzor fizic mai mare decât pe 12 Pro Max-ul meu) și un telefoto de 77mm vs 65, deci mai lung și prin urmare mai practic. Senzorul de pe telefoto și expunerea sunt aceleași ca pe 12 Pro Max. Doar că pe partea asta de zoom, pe 14 Pro și Pro Max au mai făcut ceva, adică a mai apărut o focală intermediară 2X, obținută prin crop pe senzorul camerei principale, iar imaginea arată neașteptat de bine. Avem dară acum 05X, 1X, 2X și 3X. Iar modulul de pe spate este completat de un senzor time of flight cu LiDAR pentru profunzime.

Și adevărul este că tehnologia asta din urmă face toți banii: portretele arată… absolut fabulos! Două zile am colindat prin oraș făcând poze și filmând, și-s super încântat de rezultate. E drept că modulul de camere de pe spate a devenit… gargantuan, plita cu 3 ochiuri s-a transformat în ditai aragazul, dar pot trăi cu asta atât timp cât pozele și filmările arată într-un mare fel. Set-up-ul foto video este completat o cameră selfie de 23mm cu f1.9, pare să fie cea de pe iPhone 13 Pro, cu un senzor decent, cam la fel de mare cât cel de pe modulul telefoto, de 1/3.6 inch, și beneficiem de PDAF și filmare 4K 60.

Buun, și acum hai să vedem cum se regăsesc în practică toate aceste hieroglife tehnice. Ieri și alaltăieri am bântuit deci prin oraș și mi-a mai venit inima la loc gândindu-mă la poala de bani pe care am dat-o pe acest telefon. Iată cum decurg ostilitățile. Este remarcabilă consecvența tonurilor și culorilor pe toate cele 4 distanțe focale, trecerea de pe o lentilă pe alta, de la o focală la alta făcându-se aproape seamless.

Am fost încântat și de nivelul de detaliu pe care îl livrează camera telefoto, în ciuda senzorului mai mic. Am trecut apoi la portret și hell yeah, cât de bine și cât de natural arată bokeh-ul, acel background out of focus care decupează subiectul de fundal. Este soft și foarte apropiat de ceea ce livrează o lentilă dedicată bună cu expunere înalta.

Trucul poate fi repetat și pe camera frontală cu rezultate excelente chiar în condiții de grup. Defocusul de spate se păstrează foarte bine, iar sharpness-ul subiecților este echilibrat, nici prea agresiv, nici prea soft, atât cât să decupeze bine protagoniștii, fără însă ca rezultatul să pară artificial. Am testat camera de selfie și pe modul Default, arată bine, și mai strâns și mai wide, culorile sunt foarte naturale și plăcute, asta este o chestie mi-a plăcut mereu la tonurile de pe iPhone, că nu sunt excesiv de vibrante, suprasaturate sau electrice. Am mai făcut câteva poze cu diferite focale în modul default și rezultatele au fost mai mult decât mulțumitoare.

Autofocusul este extrem de bun pe toate focalele, chiar și cu mai mulți subiecți în cadru și care se mai și mișcă de zici că au mâncărimi, am tras și câteva poze de interior în lumină slabă iar procesarea automată este excelentă, mă refer la reducerea zgomotului de fond, la echilibrarea luminilor și a umbrelor și nu în ultimul rând la controlul reflexiilor, un subiect delicat pentru cele mai multe telefoane. După aceea nu mi-am mai putut stăpâni nerăbdarea și am încercat cu inima în gât, că n-am mai alergat atâta demult, noua funcție de stabilizare. Despre asta trebuie să vorbim un pic mai mult.

Desigur, mecanismul din spate nu este vreo magie, este obișnuitul crop pe senzor, cuplat cu sensor shift și cu un algoritm deștept de tracking, adică de păstrare a subiectului în centrul cadrului. Eu obișnuiesc să filmez 4K 60 pe telefon, că așa filmăm noi toate clipurile de pe Youtube, și prima chestie pe care am observat-o instant este că telefonul coboară automat rezoluția imaginii la pornirea stabilizării active la 2.8K. Nu este o rezoluție rea, poate fi lesne gonflată la Ultra HD, dar e bine să știți detaliul asta.

Rezultatul este năucitor. Am alergat efectiv cu telefonul în mâna pe lângă fete, și probabil de aia Apple a considerat necesar să muște atât de adânc din rezoluția 4K standard ca să aibă de unde să compenseze balanganeala în exces a telefonului. Și treaba asta magică merge impecabil pe absolut toate focalele, stabilizate fizic sau nu, iar rezultatele sunt excelente.

Este surprinzător cât de bine se face stabilizarea și mai ales cât de bine se păstrează calitatea imaginii. De obicei mai toate stabilizarile astea active se întâmplă cu deteriorarea imaginii și cu artefacte gen bending, warping sau alte asemenea erori, dar aici chiar arată foarte bine. M-am jucat un pic și cu cele 5 tonuri predefinite, standard, rich contrast, vibrant, warm și cool, sincer să va zic n-am simțit prea mari diferențe între ele, și ca de obicei îmi păstrez setarea principală pe standard, pentru a putea face apoi în post modificările pe care mi le doresc. M-am mai jucat un pic cu focalele pe Ateneu și apoi am dat frâu liber imaginației până spre seară, și iată ce a ieșit.

Un capitol special zic eu că merită dedicat fotografiei de noapte, pe care Apple au îmbunătățit-o serios, atât din punct de vedere hardware, grație senzorului mare, cât și software printr-un AI mai complex și mai eficient, și nu pot să nu recunosc că arată al dracului de bine. Pozele astea le-am făcut aseară târziu pe la 10 și arată destul de bine. Partea bună este că și noaptea se păstrează continuitatea de tonuri și culori pe diferitele focale, și doar la o privire mai atentă vezi granulația sau detaliile mai slabe pe senzorii mai mici gen telefoto sau ultrawide.

În rest, îmi place că întotdeauna la iPhone că noaptea arată a noapte și nu a noapte americană, cu acele zone surpaexpuse artificial, îmi place mult naturalețea culorilor și distribuția zonelor de lumina și întuneric și mai ales gradienturile aflate la trecerea dintre aceste zone. E foarte curată și corectă imaginea, deci pot s-o spun fără să clipesc, saltul este mare față de 12 Pro Max-ul meu.

Și ultima dar nu cea din urmă chestie care trebuie menționată este înregistrarea video în Apple ProRes, codec-ul lor profesional. De ce este important acest aspect? Dacă vrei cu adevărat să folosești telefonul pentru video high end, atunci ăsta este codecul pe care-l vrei, unul dintre cele mai bune și mai puțin comprimate de care poți beneficia, și până la urmă un standard în industrie.

Dar ține cont de câteva aspecte. Odată că acest video de 10 secunde filmat în Full HD 60 are peste jumătate de giga, mai exact 568 de MB! Deci în formatul ăsta vei umple foarte repede stocarea și va dura ceva să descarci fișierele pe un workstation sau un laptop pentru a le prelucra. Și asta doar în Full HD. Dacă urci la 4K, ele vor fi și mai mari. Mai ține cont că există încă o limitare. Filmarea în ProRes este disponibilă în 4K, dar până la un framerate de maxim 30fps, și nu 60 așa cum mi-aș fi dorit.

Pe de altă parte, codecul este mare mâncător de resurse și stocare, așa că probabil Apple s-au gândit să impună o limită, dar există și o cale ocolitoare, iar dacă vrei să folosești telefonul în scop profesional, cel mai probabil vei face asta: descarci Filmic Pro din App Store și poți avea acces și la ProRes 4K 60p! Desigur, îți va rupe telefonul în două, dar câștigi în felul asta la control, funcții, codecuri, rezoluții și framerate-uri cu adevărat profi și multe alte tool-uri gen timecode, white balance, iso, frame guides, shutter speed etc.

Hardware-ul din interiorul lui iPhone 14 Pro Max nu are rivali în tabăra Android

Aș putea să vorbesc despre camere până mâine, dar deja intrăm într-o nișă care nu știu câtor utilizatori se adresează. Probabil nu multora, dar mie mi s-au potrivit mănușă, prin urmare după ce am testat zdravăn camerele mi-a mai venit inima la loc și cred că primul și cel mai important motiv pentru care am făcut această achiziție a fost bifat. Și acum hai să trecem mai departe: noul procesor A16. Ăsta este încă unul dintre motivele pentru care doar iPhone 14 Pro și Pro Max se pot numi cu adevărat noi. Iată, pe scurt, specificațiile lui iPhone 14 Pro Max:

Dimensiuni 160,7 x 77,6 x 7,9 mm
Greutate 240 g
Diagonala ecranului și rezoluție 6,7 țoli, 1290 x 2796
Densitatea pixelilor 460
Camere principale
48 MP, f/1.8, 24mm (wide), 1/1.28″, 1,22µm, dual pixel PDAF, sensor-shift OIS
12 MP, f/2.8, 77mm (telefoto), 1/3.5″, PDAF, OIS, zoom optic 3x
12 MP, f/2.2, 13mm, 120˚ (ultrawide), 1/2.55″, 1,4µm, dual pixel PDAF
Scanner LiDAR pentru adâncime
Cameră frontală 12 MP, f/1.9, 23mm (wide), 1/3.6″, PDAF
Chipset Apple A16 Bionic
Procesor Hexa-core (2×3.46 GHz Everest + 4×2.02 GHz Sawtooth)
RAM 6 GB
Stocare 128GB, 256GB, 512GB, 1TB
Baterie Li-Ion 4323 mAh
Conectivitate Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6, Bluetooth 5.3, NFC, GPS, Lightning, USB 2.0
Software iOS 16

Am spus și mai înainte, iPhone 14 și 14 Plus folosesc procesorul A15 de anul trecut, chiar dacă în varianta sa beefed up de pe iPhone 13 Pro și Pro Max cu un core grafic în plus. Fiind vorba despre un system on a chip, păstrează și cei 6GB RAM ai modelelor Pro, adică cu 2 mai mulți față de versiunile 13 și 13 Mini de anul trecut. Dar cu adevărat nou este A16, care în cazul seriei de față este pe modelul Pro de 6.1 și pe acest iPhone 14 Pro Max de 6.7. Ce este nou? În primul rând procesul de fabricație, care este pe 4 n

În rest, arhitectură rămâne cam aceeași: un CPU cu 6 nuclee, două de performanță, 4 eficiente și un GPU cu 5 core-uri. Dar saltul de performanță este semnificativ. La lansare Apple au scăpat un cot în gură competiției spunând că nu prea au de ce să se agite în condițiile în care deși nu i-au numit direct, Qualcomm sau Samsung, abia dacă reușesc să se bată cu A13 sau A14. Și nu greșeau prea tare.

Bunăoară în Geekbench 5, A14-le de pe 12 Pro Max-ul meu a scos 4258 de puncte, cam cât Snapdragon-ul 8 Gen 1 Plus de pe Asus ROG Phone 6-le de anul ăsta, telefon pe care eu îl consider cea mai rapidă implementare Android, cu Vapor Chamber și Liquid Metal, care a scos maxim… 4181 de puncte. Deci sub A14-le… de pe 12 Pro Max.

Știți cât mi-a scos iPhone 14 Pro Max cu A16 la prima strigare, cu telefonul cald după niște joacă și cu bateria la 30%? Vă țineți bine? 5518 puncte! Game Over! Deci Apple nu au mințit când au zis că trebuie să mai curgă apă… pe Potomac până să fie ajunși din urmă. Procesorul rupe. Am randat video în Premiere Rush, m-am jucat diverse pe el, este rapid ca vântul și că gândul. Într-adevăr se cam încălzește, dar nu atât cât am văzut pe la Qualcomm sau cât să între în throttle așa cum se întâmplă cu prima iterație de Snapdragon 8 gen 1.

Testul din Geekbench îl apropie mai degrabă de unele laptopuri decât de telefoanele actuale, oricât de scumpe și performante ar fi ele. Deci din punct de vedere al performanței, noul A16 livrează din plin, așa cum mă așteptam, și cât să facă să merite achiziția din punct de vedere al saltului de performanță. Și din nou mi-am mai liniștit conștiința.

Ecranul lui iPhone 14 Pro – Dynamic Island, o insulă pustie sau un feature util?

Și ultimul dar nu cel din urmă, ecranul. Aici am să mă leg doar de ceea ce mi-a plăcut și ce nu în experiența hands-on de zilele astea. Prima și cea mai vizibilă chestie este asta cu noul notch numit acum Dynamic Island.

Am explicat în precedentul video cum funcționează sistemul prezent pe iPhone 14 Pro Max, este practic o pastilă ovală care îmbină un notch clasic pill-shaped care ascunde hardware-ul aferent camerei și funcțiilor de recunoaștere facială, cu ecranul propriu care se extinde sau se micșorează în jurul acestui notch. Iar Apple au atribuit acestei inserții diverse funcții de afișare și monitorizare, ba chiar ea posedă și propria unitate de control în procesor.

Pe hârtie totul sună bine, doar că în realitate nu arată la fel de bine. Atunci când te uiți la filme sau seriale este parcă și mai intruzivă soluția asta decât vechiul notch, pentru că distanța de la marginea de sus a ecranului a crescut și ea. Și în orice format ai viziona filmul tot nu-i bine: dacă extinzi imaginea pe tot ecranul îți apare un hidos oval într-o parte, iar dacă o ții cu margini negre, una dintre margini va avea o mare gâlcă într-o parte, ca să nu mai zic că imaginea este câș, iar marginile asimetrice. Desigur, te obișnuiești până la urmă, așa cum ne-am obișnuit și cu bretonul ăla urat, dar nu este nici pe departe cea mai elegantă soluție în acest context.

De partea bună, n-aș zice că îmi displace acest Dynamic Island, este kinky cum afișează convorbirile, muzica sau diverse alte chestii pe care le rulezi în momentul ăla. Și apropo de asta, câteodată am senzația că industria asta a telefoanelor smart este una de maimuțe. Nici măcar n-au stat să se întrebe dacă are vreun sens și vreo funcționalitate cu adevărat utilă gimmick-ul asta cu notch-ul dinamic, că unii și alții s-au apucat deja să-l imite. Da’ de ce? La fel au imitat și notch-ul ăla urât de pe iPhone X de acum câțiva ani, fără să fie întotdeauna nevoie de o asemenea hidoșenie.

A doua observație este că deși Apple zice că marginile ecranului s-au mai micșorat față de 12 sau 13, mie sincer nu mi se pare. Ochiometric așa nu vezi nicio deosebire, deci dacă te aștepți la o suprafață vizibilă mai mare… vei fi un pic dezamăgit. Și ultima chestie legată de ecran este în sfârșit ceva ce așteptam demult: o luminozitate care să facă față în soare puternic, că nah, mai facem și noi poze, mai filmăm, mai citim, mai stăm pe net și pe afară, nu doar indoor. Așa că Apple au tranșat problema și în sfârșit ecranul urcă în peak până pe la 2000 de nits, ceea ce-l face suficient de strălucitor până și în lumină puternică. Bun așa.

Ok, în rest, pe poveștile, pardon, funcțiile alea cu sunatul automat în cazul unui accident de mașină sau cu conectarea la satelit în caz că te pierzi prin Himalaya, n-am să insist, am explicat ce sunt și cum funcționează în clipul de la lansare și sper oricum să nu am niciodată nevoie de ele. Cum ziceam însă și acolo despre psihologia fricii: dar dacă…?! Apple, lăsați.

Cât despre Always On display, well, nu am cum să fac caz de asta că ar fi jenant. Eu știu că Apple au spus-o ca pe un achievement, dar zău, mi-ar fi târșă în locul lor. Ok, închizi telefonul și frecvența coboară la ceva gen 1Hz și lumina scade în intensitate că să economisească baterie și poți să vezi notificările, ceasul etc. Mare funcție, ce să zic, dar știi cum e, mai bine mai târziu decât niciodată.

Înainte să închei am să mai zic două cuvinte despre autonomie. Pe mine m-a ținut aproape două zile, hai o zi jumate de exploatare intensă, cu foto video la greu, vizionat de seriale, ceva jocuri mai casual așa, browsing, social media etc. Deci deocamdata se ține bine, dar rău nu mergea nici 12 Pro Max.

Despre iOS 16 n-am să povestesc prea multe aici, noua iterație a sistemului de operare a fost deja discutată și în dungă pe tot internetul, am să spun doar că nici n-am apucat bine să scot iPhone 14 Pro Max din cutie…că a și trebuit să instalez 16.0.1. Csf ncsf, nimic nu poate fi perfect din prima. Aș vrea să zic că încă mă acomodez cu el, dar nu e cazul, experiența este mult prea familiară.

Merită să cumperi un iPhone 14 Pro Max?

Bun, și acum că am trecut în revistă cele câteva chestii care fac din acest iPhone 14 Pro Max un telefon nou, hai să discutăm despre feeling overall și despre oportunitatea unui upgrade… sau nu. Telefonul continuă să se simtă mare și greu, cam la fel ca 12 Pro Max-ul meu anterior, ești cu televizorul după tine, și eu zic așa: dacă tot ceea ce te interesează este esteticul și ai un 12 sau un 13 Pro Max, stai locului.

La prima vedere este greu să-ți dai seama care-i care, așa că ăilalți pitiponci și pițipoance n-or să se însemneze instant că tu ai iPhone 14 Pro Max. Tura asta frumusețea vine aproape în totalitate din interior. Dar dacă știi că ai nevoie de cea mai avansată imagistică foto video implementată vreodată pe un telefon, dacă ai de gând să storci și ultima picătură de performanță din noul procesor editând video din mers direct pe telefon, dacă ai de gând să te folosești de ProRes, stabilizare avansată și toate aceste bunătăți pe care le aduc iPhone 14 Pro Max și Pro Max, atunci merită efortul.

Ba mai mult, deși poate părea absurd, te sfătuiesc să mergi chiar pe variantele maximale gen 512 GB sau 1 TB stocare, chiar dacă foarte scumpe. Dar dacă îți produce bani, de ce nu? Privește-l ca pe o investiție în muncă.

Am spus în treacăt mai înainte că iPhone 14 și 14 Plus sunt fără discuție doar un soi de reload al lui iPhone 13. Am explicat pe larg la lansare că ele împărtășesc cea mai mare parte a componentelor interne, și mai ales procesorul precedentei serii, adică A15, chiar dacă este vorba despre modelul de A15 cu 5 nuclee grafice care se găsea pe 13 Pro și Pro Max. Deci procesorul, ecranele, construcția, o bună parte din camere, sunt aceleași de pe seria de anul trecut, prin urmare nu este indicat un upgrade de la 13 la 14.

Desigur, fiecare face ce vrea, sunt banii voștri, dar saltul este nesemnificativ. Ba aș zice că nici măcar de la 12 la 14 nu se prea justifică upgrade-ul. Desigur, de la X, 11, adică de la precedenta direcție de design, vei simți diferența, dar dacă pleci de la ceva mai sus de modelele astea, nu tocmai.

Cât despre modelul 14 Plus, nu este o mare sfârâială, este practic replacementul lui Mini în line-up, doar că are un ecran mai mare, de 6.7 inch, cât al lui iPhone 14 Pro Max și o baterie și ea tot mare, dar este mai ieftin decât Pro sau Pro Max și cu siguranță va fi un hit de vânzări. Pentru toți cei care vor un telefon/ cu ecranul mare, 14 Plus este alegerea potrivită.

Dacă preferi, poți urmări această recenzie în format video: