Marco Reus nu va juca în meciurile Germaniei cu Polonia şi Scoţia.




Mijlocaşul echipei Borussia Dortmund, Marco Reus, nu va juca în meciurile echipei naţionale a Germaniei cu reprezentativele Poloniei şi Scoţiei, din preliminariile Campionatului European din 2016, a anunţat, joi, Federaţia Germană de Fotbal, citată de L'Equipe.
Reus, în vârstă de 26 de ani, şi-a fracturat un deget de la picior în partida cu Hertha Berlin, scor 3-1, disputată duminică în campionatul Germaniei.

Germania, ocupanta locului secund în grupa D a preliminariilor Euro-2006, va întâlni, vineri, la Frankfurt, liderul Polonia, iar trei zile mai târziu va juca, în deplasare, cu Scoţia.