Intel a folosit cadenta tick-tock inca din 2006, de la ultimul reprezentat la arhitecturii Netburst, Presler. Ea avea o ciclicitate bianuala, fiecarui termen fiidu-i rezervat aproximativ un an. Si a impus un ritm greu de mentinut de alta companie, AMD cazandu-i prada rapid.

Tick-tock a reprezentat un mod bine pus la punct de a aduce in scena noi familii de procesoare, in cadrul careia in prima faza se trecea la un nou proces tehnologic, fara modificari arhitecturale majore – tick, ca ulterior in cadrul procesului deja stapanit sa fie adusa si generatia revolutionara – tock.

In ultimul timp insa nici tick nici tock nu au adus sporuri de performanta semnificative. Asa se intampla cand nu ai concurenta. Dar se pare ca lucrurile se vor schimba si mai mult, Intel renuntand complet la aceasta cadenta. Stim deja ca trecerea la procesul tehnologic de 14 nm nu a fost atat de facila pe cat s-a dorit. Si Broadwell, prima familie de astfel de procesoare Intel, a avut cel mai mult de suferit, intarziind inadmisibil de mult si aducand mai putine procesoare decat ne-am fi dorit.

Ea a fost urmata de Skylake, dupa care era programata arhitectura Cannonlake pe 10 nm. Insa ulterior am aflat ca in 2016 va sosi a treia arhitectura in procesul tehnologic de 14 nm, Kaby Lake. Si nu vorbim despre un alt Devil’s Canyon, cu doua – trei modele high end si atat. Ci de o gama completa de CPU-uri, pentru toate categoriile de produse.

Initial am crezut ca poate este ceva izolat, ca Intel vrea sa vada ce poate Zen inainte sa treaca la Cannonlake. Dar si pe 10 nm se anunta tot trei familii de procesoare, pana sa se treaca la 7 nm abia in cea de-a doua jumatate a anului 2020. Astfel, in 2017 vom vedea Cannonlake, in 2018 va sosi Icelake, iar 2019 va fi anul lui Tigerlake.

Acum pana la urma numarul este mai putin important. Daca intre ele vor fi diferente de performanta mai mari de 5% cat ne-a dat Intel in ultimii ani vom fi mai mult decat multumiti. Chiar si cu trei generatii pe acelasi proces tehnologic. Tick-tock-tea.